Slujire arhierească la hramul Mănăstirii de la Strungari, protopopiatul Sebeș

De sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea de la Strungari, protopopiatul Sebeș, care în această zi și-a serbat hramul. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. Vorbind despre puterea de călăuzire mântuitoare a Domnului Hristos, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: În călătoria noastră pe acest pământ se întâmplă, uneori, să fim zguduiţi de o întâmplare personală, de suferinţa semenilor sau de tragediile acestei lumi bulversate şi degradate. Astfel de realităţi crude merg până acolo încât ne fac să slăbim în credinţă, să ni se stingă speranţa, sau să fim împinşi în haosul disperării şi al zbuciumului existenţial. Departe de a ne descuraja, să privim spre Hristos, Cel încununat cu spini, răstignit pe cruce şi împuns cu piroane, Care ne arată peste veacuri mâinile şi coasta Lui străpunsă şi ne spune răspicat: „Oameni ai lumii şi fii ai învierii, şi Eu am suferit. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Share