O nouă conferință organizată de ASCOR Alba Iulia în Postul Sfintelor Paști

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada Postului Sfintelor Paști, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, ca în fiecare an, o serie de conferințe duhovnicești. Cea de-a treia întâlnire din acest post se va desfășura joi, 18 aprilie 2024, avându-i ca invitați speciali pe părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, care vor rosti teologilor albaiulieni meditația intitulată „Psalmii – dialog cu Dumnezeu”,.

Arhimandritul Iustin Miron este viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa, fiind o prezență îmbucurătoare pentru numeroșii tineri care participă, an de an, în taberele desfășurate la acest așezământ monahal din Eparhia Alba Iuliei. De asemenea, părintele ieromonah Pantelimon Șușnea este, în prezent, viețuitor al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, fiind recunoscut pentru talentul pe care l-a pus în slujba pictării icoanelor și fotografiei, ca absolvent de „Belle Arte”.

Întâlnirea duhovnicească se va desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și va debuta la ora 18.00. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, conferința fiind transmisă și în direct pe pagina oficială de Facebook ASCOR Alba Iulia. Parteneri în organizarea acestei întâlniri de suflet sunt Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” și Radio Reîntregirea.

Share